Să îndrăznesc la o casă, în vreme de pandemie?

Casă în vreme de pandemie

Multă vreme am crezut că nu voi putea avea copii. Încercările noastre de a deveni părinți păreau sortite eșecului. Cumva, în sufletul nostru, nu renunțasem niciodată la ideea de a iubi nebunește un zâmbet de copil, însă timpul trecea parcă în defavoarea noastră, iar cheltuielile se învârteau adesea în jurul medicilor, a ecografiilor, a analizelor medicale, care mai de care mai scumpe, mai costisitoare și mai obositoare.

Articol susținut de ING.

Simțeam nevoia unui cămin numai al nostru, al unui loc construit după chipul și asemănarea dorințelor noastre. Trăiam într-o garsonieră. Mică, dar cochetă. Camera se transforma repede în living când aveam musafiri, ca seara, aceeași încăpere aglomerată să devină dormitor și să ascundă în ea toate planurile și gândurile noastre, în care se conturau chipuri vesele de copii trăind într-o casă mare, înconjurată de verdeață, pomi fructiferi și stupi.

Casă în vreme de pandemie. De la garsonieră la apartament

„Să nu deznădăjduiești niciodată”, spune un îndemn creștin. Adesea am uitat de el, dar minunea ce s-a întâmplat în viața noastră mi-a spus, fără cuvinte, doar cu fapte incredibile, că trebuie să avem încredere și să luptăm pentru ceea ce ne dorim să împlinim. A apărut primul nostru copil.

Multă vreme l-am crezut ca fiind singurul. Și eram împăcați. Era mai mult decât putusem înfăptui vreodată. Creditul făcut la bancă pentru a avea o locuință mai spațioasă a venit firesc și, recunosc, nu m-a speriat. Simțeam din toată inima că am pentru cine să muncesc, iar o casă mai mare se impunea, cu siguranță. Așa a apărut un apartament, pe care l-am renovat, dezbrăcându-l de la piele de tot ceea ce avea vechi și demodat.

Un apartament cochet, înmiresmat, cu accente moderne, care, în timp, s-a dovedit a avea un singur mare defect: totul fusese aranjat, gândit, ca pentru un cuplu iubitor de cărți, de spațiu, de plante, de loc de citit și de relaxare. Nicidecum ca un apartament care să găzduiască la un moment dat doi adulți și doi copii, cum avea să se întâmpla la nici doi ani de la nașterea primului copil, când a apărut și o fetiță.

Abia atunci mi-am dat seama că dulapurile prea înguste nu aveau nici o șansă să poată cuprinde noianul de fustițe, de rochițe, de bluze și de paltonașe ale proaspătului membru al familiei. Toate s-au dovedit neîncăpătoare.

Ce ar trebui să fac ca să simt că avem loc?

A trebuit să reorganizăm pe ici, pe colo, fără însă a schimba prea mult feng shui-ul casei. Am umplut camerele cu coșuri, noptiere și dulapuri. Odată ce copiii au ajuns la școală, respectiv grădiniță, enciclopediile, manualele, tonele de acuarele, creioane, jocurile de toate felurile, caietele auxiliare cu duiumul, zecile de cărți de povești, dacă nu sute, au făcut să ne spunem aproape zilnic: casa aceasta e prea mică, nu ne ajunge.

Numai construcțiile uriașe din lego ale băiețelului meu au puterea de a acoperi o cameră întreagă.

Nu mai spun de restul obiectelor, al plușurilor, al lenjeriilor și pernelor pe care le iubesc la nebunie, ce au ajuns să fie dosite în saci vidați, doar-doar reușesc să păstrez un aspect plăcut și îngrijit al casei. Ordonat și creativ, într-un fel.

Prima idee a fost să transformăm așa zisul birou într-un dormitor al copiilor, să punem paturi suprapuse, devenind astfel camera lor. „Fată, băiat laolaltă nu prea merge, o să crească, au nevoie de intimitate”, îmi tot șuierau la ureche vorbele mustrătoare ale mamei. Eram pregătită pentru un mic împrumut, în așa fel încât locuința să capete o înfățișare nouă și funcțională. Ce să te faci cu îndoielile strecurate de mama? Astfel că planurile noaste s-au năruit.

A trebuit să vină pandemia și să îmi țeasă în minte un alt gând, la care acum visez cu ochii deschiși, însă cu o dorință de a se realiza și o exuberanță extraordinară, asemenea unui copil în așteptarea darului de ziua sa: o casă.

Trebuie să învățăm să îndrăznim mai mult

O casă mică și frumoasă, cu verdeață, pomi fructiferi și stupi. O casă în care fiecare copil să aibă camera lui, hainele, deși călcate, să nu mai arate, odată scoase din șifonier, de parcă nu ar fi văzut niciodată mașina de călcat, din pricina înghesuielii din dulap. Un loc în care copiii să poată să alerge în voie, o viață trăită nu între patru pereți, ci mai mult în aer liber. Credit bancar am mai făcut. Și am supraviețuit. Simt că este timpul pentru o schimbare. O schimbare de atitudine și de …aer.

Dacă și tu ai planuri de casă nouă, îți recomandăm creditul ING Ipotecar 7 Fix, special conceput pentru aceste vremuri tulburi. Timp de 7 ani ratele sunt fixe iar costul este unul foarte bun. Poți face o simulare a tuturor costurilor creditului AICI. 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()