Să-I lăsăm să-și exprime iubirea

Trăim vremuri destul de confuze. Discernământul nostru este scurtcircuitat. Există o inflație de informație care ne dezorientează.

Parcă o ușoară frică se instaurează și mulți dintre noi ne aducem aminte de timpuri pe care le credeam uitate. Nu mai știm cine este de partea binelui și cine nu. Avem nevoie să știm spre ce ne indreptăm. Altfel ne vom invârti în logica urii.

Ca să reușim să înțelegem spre ce ne îndreptăm citește și Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte

În spate stau multă teamă, disperare, vină și ură

Îmi vine în minte un pasaj din Alice in țara minunilor. Vă amintiți scena când motanul o intreabă pe Alice: unde vrei să te duci? Iar ea răspunde: nu știu. Motanul ii dă un răspuns genial de simplu: atunci nu contează pe unde o iei. Scena mi se pare relevantă pentru ce trăim acum. Intrebarea motanului este terapeutică. O obligă pe Alice să devină conștientă de confuzia prin care trece. Atenție insă. Alice este un copil. Nu știu este deseori răspunsul unui copil care devenit adult nu iși mai aduce aminte de copilărie sau își idealizează părinții. Cert este că nu a avut parte de o relație de atașament sănătoasă. De cele mai multe ori in spatele acestui Nu știu se ascunde multă teamă, disperare, vină, ură dar, mai ales, nedumerirea copilului care nu știe dacă a fost iubit.

Șochează-te, dar nu fi surprins

Lipsa iubirii părintești lasă spațiu unui gol infinit. Este spațiul violenței. Al urii ucigașe de sine sau de altul. Poate credeți că spun cuvinte mari. Este concluzia pe care am tras-o in urma unei perioade relativ lungi de când ascult poveștile a zeci de oameni care s-au născut în timpul sau imediat după comunism. Sunt istorii dramatice. Pline de o violență cum nu mi-am imaginat vreodata ca o să pot auzi. Nu de puține ori am simțit că mă sufoc. Pentru că nu mai știam cum să gestionez emoțional această realitate dură, l-am rugat pe trainerul meu, care locuiește in Anglia, să mă ajute într-un fel. Mi-a spus un lucru care m-a răvășit: șochează-te, dar nu fi surprins. În România, este multă violență in familie. Așa am ințeles că din această mică celulă pornește totul. Iar când spun ură ucigașă de sine nu mă refer neapărat la sinuciderea așa cum o știm cu toții, ci la forme subtile prin care ne distrugem voit viata. Sărăcie, infometare, neimplicare, dependențe de tot felul, pasivitate, adaptare, agresivitate, ură, incultură, furie incătușată în măruntaiele sufletului nostru. Este o furie care așteaptă să distrugă pe cel care nu a fost in stare să-I ofere un pic de iubire. Aceasta cred că este logica ucigașă a reciprocității.

Când iubirea doare

Mulți dintre noi am suferit in copilărie. Eu am avut șansa unei familii unite, însă școala a fost o experință dramatică. O mică parte dintre noi am decis acum să ieșim din logica asta și să facem ceva pentru copiii noștri. Să-I scoatem din logica urii și să-I lăsăm să-și exprime iubirea și deschiderea pentru lume. E foarte greu pentru că în mulți dintre noi stă ascunsă încă securea aceasta a răzbunării. Dar, cum spuneam într-un articol recent, iubirea este o decizie. Unii dintre noi știu unde vor să ajungă și luptă pentru asta. Insă, sunt foarte mulți dintre noi care nu vor ieși prea curând din această logică a violenței. Și vor continua să-și otrăvească copiii spunându-le: eu te-am făcut, eu te omor. Ce le-au făcut părinții fac, la rândul lor, cu copiii lor. Nu sunt capabili să iubească pentru că nu au fost iubiți. Mai rău, pentru ei este un chin să vadă iubire in jurul lor. Este o suferință pe care am inteles-o intr-o zi de terapie. Este o durere fără margini. Sufletul lor este atât de rănit incât vor cere judecarea tuturor. Pentru ei a vedea răul este mai ușor de tolerat decât iubirea. Atunci iubirea devine iad și arde.

Să lărgim cercul inimii

Să nu ne lăsam contaminați de vremurile care vin peste noi cu multă ură. Cred cu tărie că drumul nostru incepe in familie. Nu facem nimic bun dacă ieșim la proteste in Piața Victoriei si apoi ajungem acasa și ne certăm cu soția sau urlăm la copii pentru că suntem supărați pe sistem. Nu pentru asta ne-am dus in Piață. Revoluția iubirii incepe in familie. Sistemul bolnav in care trăim este consecința acestei reciprocități ucigătoare de viață. Ei, cei care ne conduc, sunt acolo pentru că oglidesc o realitate. Avem nevoie de persecutor pentru că atâta amar de vreme ne-am obișnuit să fim victimele propriei noastre adaptări la o realitate crudă: violența in familie. E greu să ieșim de aici. Dar sa avem speranță că eu și cu tine și cu tine și cu tine vor foma incet incet un noi. Iar acesta va fi un cerc la iubirii si al tolerantei care va crește odată cu copiii noștri. Iar cand sistemul se va uita spre noi va fi nevoit să oglindească și el ceea ce vede. Să luptam pentru familia noastra, să acceptam furia si sa invatam să o transfomam in iubirea pentru celalalt. doar așa cercul nostru va fi mai mare și mai mare și in el vor intra și cei care iși vor recâștiga speranța. Curaj!

Ca să reușim să înțelegem spre ce ne îndreptăm citește și Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()